in amurgul sangeriu iesea fum de tigara (I)

Se trezeste dupa ora pranzului, din pricina noptii pierdute in cartile vechi de pe noptiera alba de un var prafuit. Cu ochii impaienjeniti de negura unui somn usor fortat si incordati din calea luminii, isi asaza suvitele de par ravasite si zambeste cu o buza amortita in oglinda de aceeasi nuanta a conturului cu noptiera. Este desculta si picioarele i se invinetesc intr-o nuanta de gri-ivoriu, in timp ce vasele de sange se contracta , lasandu-i o senzatie puternica de racoare in tot corpul.

Dormise in rochia ei preferata, patata cu oja neagra inca de ceva timp, o purta cu eleganta si siguranta in timp ce restul corpului trada o nepasare de propriul aspect. Creata dintr-o panza de culoare azuriu-sters , isi peirdea cusaturile la nivelul umerilor si se revarsa pan ain zoan genunchilor , acoperind intr-o parte laterala o vanataie de un mov-fistichiu avuta din pricina noptierei , mereu pusa la locul nepotrivit...

Oare?

Oare nu ne-am inecat cu totii atunci la inceput, cand fiecare gram de iubire insemna o dovada de vietuire?

Oare corpul nostru s-a maruntit de-a lungul timpului si culoarele inimii s-au stramtat atat de mult , incat o noua emotie nu isi gaseste locul nici macar pe treptele sufletului?

Oare am cautat prea mult in locuri interzise si ne-am abatut de la drumul principal , pierzand harta inimii pentru eternitate?

Oare ne-am distrus curiozitatea si am transformat-o in ceva ieftin si fals numit atractie?

Oare in cartea vietii noastre se vor folosi pagini in plus pentru fiecare dezamagire , sau se va limita la a scrie lucruri de care lumea nu se rusineaza cu noi?

Oare am iubit de fiecare data? Cu toata puterea? Sau ne conservam mereu o ultima picatura de energie pentru persoana potrivita?

Oare nepasarile celor din jur ne afecteaza? Oare fiecare repros si regret devine o cicatrice pe suflet, deosebit de inestetica atunci cand ne privim in oglinda transparenta a judecarii in fata celorlati ?

Oare avem nevoie de un manual de instructiuni pentru a invata sa iubim cu toata fiinta si-ntru-totul? Sau dimpotriva, asta stim cu totii sa facem, mai importanta este detasarea de sufletul-pereche?

Oare ne vom mai naste o data? Ni se va mai acorda o sansa? Pentru fiecare lacrima pe care am pierdut-o vom rade? Sau pentru fiecare lacrima provocata , vom plange?

Oare cu adevarat traim? Traim un vis si un drum , sau este propria viata? Este o versiune limitata intr-o sala de cinema low-cost? Sau suntem cu totii proiectati intr-o gama variata de dvd-uri arhitecturale ale inimii?

Fiecare moment este o scena? Se pierde undeva proiectia, sau se castiga pe parcurs? Avem regizor, avem un supraveghetor al inimii noastre, sau cel putin o garda de suflet?

Ce ne mai intereseaza oare? Ah, da , cand incepem?