Oare?

Oare nu ne-am inecat cu totii atunci la inceput, cand fiecare gram de iubire insemna o dovada de vietuire?

Oare corpul nostru s-a maruntit de-a lungul timpului si culoarele inimii s-au stramtat atat de mult , incat o noua emotie nu isi gaseste locul nici macar pe treptele sufletului?

Oare am cautat prea mult in locuri interzise si ne-am abatut de la drumul principal , pierzand harta inimii pentru eternitate?

Oare ne-am distrus curiozitatea si am transformat-o in ceva ieftin si fals numit atractie?

Oare in cartea vietii noastre se vor folosi pagini in plus pentru fiecare dezamagire , sau se va limita la a scrie lucruri de care lumea nu se rusineaza cu noi?

Oare am iubit de fiecare data? Cu toata puterea? Sau ne conservam mereu o ultima picatura de energie pentru persoana potrivita?

Oare nepasarile celor din jur ne afecteaza? Oare fiecare repros si regret devine o cicatrice pe suflet, deosebit de inestetica atunci cand ne privim in oglinda transparenta a judecarii in fata celorlati ?

Oare avem nevoie de un manual de instructiuni pentru a invata sa iubim cu toata fiinta si-ntru-totul? Sau dimpotriva, asta stim cu totii sa facem, mai importanta este detasarea de sufletul-pereche?

Oare ne vom mai naste o data? Ni se va mai acorda o sansa? Pentru fiecare lacrima pe care am pierdut-o vom rade? Sau pentru fiecare lacrima provocata , vom plange?

Oare cu adevarat traim? Traim un vis si un drum , sau este propria viata? Este o versiune limitata intr-o sala de cinema low-cost? Sau suntem cu totii proiectati intr-o gama variata de dvd-uri arhitecturale ale inimii?

Fiecare moment este o scena? Se pierde undeva proiectia, sau se castiga pe parcurs? Avem regizor, avem un supraveghetor al inimii noastre, sau cel putin o garda de suflet?

Ce ne mai intereseaza oare? Ah, da , cand incepem?